INTELECTUALII

Am jurat solemn că voi învăţa, până la sfârşitul vieţii, să joc şah. Şi să dea Dumnezeu să trăiesc vreo câteva mii de ani, că doar aşa voi izbuti. Deoarece şahul nu înseamnă doar mutarea haotică a unor piese pe tablă (aia îmi iese bine), doar cunoaşterea regulilor însoţită de perspicacitate, ci şi memorarea şi aplicarea unor scheme vestite, păstrate de istoria jocului sub numele primilor care le-au pus în practică. Deci este şi o muncă de „tocilar”.

Cred eu că viitoarele generaţii de „tocilari” în ale politicii vor memora cu sfinţenie multe dintre schemele inventate (mă rog, eu, personal îi bănuiesc pe alţii că ar fi autorii) de preşedintele Traian Băsescu. Una dintre acestea este o genială plasare a regelui în spatele unor piese noi, cu o plajă de manevrabilitate încă incertă. Par a fi teribil de puternice aceste piese, fie şi din cauza necunoaşterii efectului creat de mutarea lor. Ele sunt „intelectualii”.

Geniul acestei mutări constă în faptul că „intelectualii” pot prelua şocul oricărui atac la rege, sacrificându-se, în timp ce regele îşi părăseşte liniştit poziţia şi se plasează într-un alt loc ferit. Şi, dacă piesele de lemn, lăcuite frumos, se pot sacrifica în liniştea lor neînsufleţită, nu reuşesc să îmi imaginez ce îi împinge pe domnii Liiceanu, Patapievici, Pleşu (mai nou) şi pe alţii asemenea lor, să devină paravanul unui rege. Un rege care şi-a scorojit cu bună ştiinţă lacul şi vopseaua, dar rămâne în mod evident de altă culoare (şi factură) decât piesele care îi slujesc interesele.

Şi ar fi urmat comentarii semidocte privitoare la incompatibilităţi şi la altele asemenea, dar mă abţin, cu simplul scop de a lăsa întrebarea deschisă: DE CE importanţi oameni de cultură se aliniază în faţa unui preşedinte?