Mai toţi conaţionalii noştri semi(sau deloc)docţi au supărătoarea tendinţă de a cădea pe spate, covârşiţi de propria valoare auto-declarată. Şi, cum autosuficienţa neexhibată îi privează pe cei din jur de şansa adăpării din niscai crunte inepţii, se pornesc aceste personaje să practice datul cu părerea.
Oriunde ai fi şi orice ai face, odată ce ai renunţat la solitudine, eşti condamnat să ai de-a face cu un troll. Trebuie să îţi dea un sfat, se simte obligat de legi străvechi să îţi explice (pe înţelesul lui) un lucru oarecare, oricât ar fi de banal, nu poate trăi fără să se bage în seamă. Ajuns pe internet, trollul caută rapid o comunitate pe care să o „fericească”. Pe forumuri îşi aduce aportul de spam până la tendinţa de suicid colectiv a moderatorilor şi administratorilor. Chiar dacă este banat, inclusiv pe IP, trollul descoperă rapid avantajele unui IP dinamic sau al unui proxy, întorcându-se, victorios, în locul de unde tocmai fusese scuipat afară.
Ajuns pe un blog şi admiţând că este în stare să lege câteva cuvinte, chiar şi agramat (dacă nu, el ştie că s-a inventat copy/paste), trollul aberează. De aici, evoluţia lui decurge aşa cum a descris Cezar Paul-Bădescu, transformându-se dintr-un troll agasant într-unul „ros de invidie”.
Că are (au) Gramo probleme legate de trolli este firesc, deoarece se află, la capitolul trafic, când pe primul, când pe al doilea loc în WordPress. Nu am izbutit, însă, să pricep cum de un blog de poezie, liniştit, fără trafic şi fără bătăi de cap, a reuşit să atragă nişte trolli-critici literari (în pauza de lucru de pe şantier) şi pe alţii, dornici să îşi promoveze site-urile. Dureros este faptul că îşi dădeau atât de solemn cu părerea, încât sunt convins că şi-au făcut şi cărţi de vizită din care să reiasă că sunt fie intelectuali, fie web-masteri, după caz.
Astfel încât, cu lacrimi în ochii mei roşii de nesomn (nu e lucru tocmai uşor şi odihnitor să moderezi câteva găleţi de spam pe zi- cum te văd trollii că ştergi un comentariu, îţi mai plasează două-trei, furioşi), îi rog pe bloggerii din fruntea topurilor prezente şi viitoare ale WordPress: FEED THE TROLLS! Scrieţi voi, răspundeţi-le la comentarii, mângâiaţi-i, hrăniţi-i şi protejaţi-i! Că, dacă nu, ei pun tag-search-u’ pe câte unul mic şi nevinovat şi îi umplu blogul de bălării.
duminică, ianuarie 20, 2008 la 0:52 am
—Naid şi criticii de şantier—
Zici şantier? Respect şi ştiu
Că îl priveşti cu nostalgie,
În fond orice macaragiu
Versuri mai bune poate scrie.
duminică, ianuarie 20, 2008 la 0:52 am
—Naid în criză de talent—
Ştiu că-ntr-o zi ţi-a dat semnalul
Talentul liric propriu-zis,
Dar l-ai pierdut în intervalul
Dintre reflecţie şi scris.
duminică, ianuarie 20, 2008 la 1:00 am
—Sunt troll—
Talentul, astăzi, răsplătescu-l
Tineri Naizi ce-mi dau ocol.
Troll – că respect pe Eminescu?
Ce onorat sunt să fiu troll.
duminică, ianuarie 20, 2008 la 1:17 am
—Sinceritate—
Naid, prieten cu aezii,
Pentru cum scrii, ţi-o spun firesc
Meriţi dojana lui Arghezi
Şi şpiţul sfânt de Eminesc.
luni, ianuarie 21, 2008 la 10:26 am
Bun, hai sa o luam metodic: lipseste o virgula dupa ”in fond”, la prima epigrama; versul „Talentul liric propriu-zis” este putin fortat, pentru a rima (pacat, pentru ca epigrama e chiar reusita!) ; „… răsplătescu-l” – aici este fortat bine de tot (un cuvant articulat nu va rima nicicand cu „Eminescu”, cel putin nu perfect, din cauza pardalnicului „l”) ; „Tineri Naizi ce-mi dau ocol…” – tot gasirea unei rime te-a dus la o formulare necorespunzatoare (oricum, „naid” se scrie fara majuscula, este o mica modestie a „tanarului” autor pe care nu se cade sa mi-o rapesti
) ; in ultima epigrama ai fortat rima si ritmul in formularea „Şi şpiţul sfânt de Eminesc”, unde alaturarea „şpiţul sfânt” este cel putin bizara (incearca sa renunti la cliseele referitoare la Eminescu, multe sunt seducatoare, e drept, dar altele sunt folosite pana la enervare, ca presupusa sfintenie a lui Eminescu, „dezvaluita” de Vieru si cantata de sotii Aldea-Teodorovici), in timp ce licenta poetica „Eminesc” te duce cu gandul la perioada comunista, in care se practicau astfel de rime pentru a iesi poeme pe banda rulanta.
Ma intreb ce anume din poezia lui naid ti-a desteptat o asa de apriga dezaprobare. Cred ca depui un efort vrednic de scopuri mai nobile decat acela de a umple de spam un blog. Ma voi aventura in a spune ca diferenta dintre un troll si un critic corect este ca trollul da cu bata in tot ce misca, pentru a iesi in evidenta, in timp ce un critic onest arata si partea rea, dar si partea buna a opiniilor pe care le-a luat in vizor, fara a transforma asta intr-un atac la persoana sau intr-un razboi de gherila.
Oricum, toate peste toate, remarc o crestere calitativa a versurilor, ceea ce ma face sa nu le sterg, sa le accept drept comentariu pertinent si sa il salut cu palaria scoasa (dar fara a matura cu penele pe jos, cel putin deocamdata) pe autor.
marţi, ianuarie 22, 2008 la 12:35 pm
Naid, apreciez această deschidere către dialog mai mult decât îţi închipui. Aş putea să explic totul în câteva fraze, dar, în schimb, am hotărât să concentrez câteva idei într-un poem, oricât de criticabil ar fi acesta. Să-i dăm bătaie.
— Către Naid —
Am să îţi spun în versuri, prietene, că lumea
S-a vrut a fi perfectă şi şi-a dorit contur
O aură. Iar rima, ce-o dai exemplu, nu mi-a
Adus decât aminte de universul pur.
Ei bine universul rată perfecţiunea
Şi omului mereu lipsitu-i-a ceva
Spre a crea misterul, cercul închis, minunea,
Cum n-avu nici puterea de-a şi le explica.
Vezi, tot aşa, şi rima pe care-o vrei semeaţă
I-un ideal de care mai bine te dezbari.
Nu-n rimă e poemul, cum nu e-n flori dulceaţă
Numai albina face, din floare, un zahar.
Exact la fel şi-n tine, de fapt, e poezia,
Că o exprimi sau nu, acoperind un vid
Nu-i important. Doar visul, mirajul, feeria
E singura răsplată ce ţi-o permiţi, Naid.
Ai spus c-ai scris volume, că peste inhibiţii
Apreciat trecut-ai, şi că eşti cineva.
Catrenele acestea s-au vrut doar exerciţii
Să-ţi spargă cochilia de aroganţă rea.
Ascultă-l pe nomad: nu-i loc de aroganţă
În templul poeziei cel fără de soroc,
Nu-i loc de idoli sumbri şi fără relevanţă,
Nu-i loc de supărare, de ură nu e loc.
Ai scris despre cetate-n atâtea, dese, rânduri,
Deci ştii şi tu că nimeni nu-i privilegiat.
De ce s-ataci confraţii, să dai cu piatra-n gânduri,
De ce să invoci muze când lira le-ai pătat?
M-ai reprimat zadarnic, nimica a reţine
N-ai vrut. Voiai intrusul să ştie cine eşti.
Ascultă-l pe nomad: răsplata ţi-e, în sine,
Faptul că simţi poetic, că scrii şi că gândeşti.
Vrei glorie? Ea-nvinge şi minţile intacte,
Vrei să te ştii citit de mii de amatori.
Nu-i asta poezia, e doar un fals în acte,
E doar un fals în nume, o farsă de actori.
Sfaturi nu am, Naid, doar drumul a-l străbate
Ţi-urez, până la capăt. Să scrii ce vei vedea.
Apropie-ţi nomadul, necunoscut confrate
Şi preţuieşte GÂNDUL, nu forma, rima sa.
sâmbătă, februarie 23, 2008 la 9:09 am
Pe barca poeziei, poet de nota zece
Naid şi-a luat confraţii, sorbind cu toţi agapa.
Arghezi e la vâsle, luptând să nu se-nnece
Iar Eminescu trage la pompe, scoate apa.